Aparate Ortodontice

Ortodonția este acea specialitate din medicina dentară care se ocupă cu diagnosticarea, prevenirea și corectarea anomaliilor dento-maxilare. Etimologic, denumirea acestei specialități stomatologice are origine grecească, provenind din cuvintele orthos („corect, drept”) și odont („dinte”).

Care ar fi principalele indicații ale tratamentelor ortodontice și cui se adresează acestea?

Ortodonția se adresează, în egală măsură, copiilor aflați în perioada de creștere, cât și pacienților adulți. Există, însă, anumite particularități. Astfel, specific tratamentului efectuat în perioada de creștere este etapa ortopedică, adică cea prin care se corectează mărimea sau poziția celor două maxilare. Folosind aparate care lărgesc maxilarul superior, cât și dispozitive care corectează poziția celor două maxilare, medicul ortodont reușește să corecteze ocluzia (mușcătura) pacientului. Avantajele tratamentului ortodontic nu țin doar de a avea un zâmbet frumos, cât și o mușcătură corectă.

Aparatele dentare se pot împărți în două mari categorii:

  • Aparate mobile – cele pe care pacientul le poate îndepărta singur din cavitatea orală
  • Aparate fixe – cele pe care medicul le fixează pe dinți, iar pacientul nu le poate îndepărta singur din cavitatea bucală

Medicii specialiști ortodonți ai clinicii Dental Hospital România au o experiență vastă în conceperea planurilor de tratament personalizate cu aparate ortodontice atât fixe, cât și mobile. Specializarea continuă a medicilor ortodonți ai Dental Hospital România este o prioritate, aceștia reușind să resolve cu success cele mai complexe cazuri.

Astfel, în clinica noastră se realizează următoarele tipuri de aparate ortodontice:

  • plăci ortodontice
  • activatoare
  • twin block-uri
  • gutiere
  • splint-uri
  • aparate ortodontice fixe
  • aparate ortodontice linguale (complet invizibile, cele mai estetice aparate dentare existente)
  • aparate ortodontice de tip safir

 

În clinica Dental Hospital România, planul de tratament se face individualizat, adaptat nevoilor fiecărui pacient în parte.

Beneficii:

  • previne sau oprește din evoluție anumite anomalii dento-maxilare
  • reeducarea musculaturii orofaciale
  • așezarea dinților într-o poziție corectă pe arcadă
  • rezolvarea înghesuirilor dentare
  • alinierea dinților migrați pentru a putea fi incluși într-o lucrare protetică

Intrebari frecvente

Când am nevoie de un aparat ortodontic?

Un aparat ortodontic este necesar nu numai atunci când problema este de ordin estetic, ci și funcțional: dificultăți în vorbire și masticație ori mușcătură incorectă.

Există limite de vârstă?

În cazul acestui tratament ortodontic nu există limite de vârstă, astfel că de el pot beneficia atât copiii, cât și adulții. Diferența este reprezentată de durata tratamentului, la adulți timpul fiind mai îndelungat.

Aplicarea aparatului dentar pe dinți este o procedură dureroasă?

Procedura de aplicare a aparatului ortodontic nu este deloc dureroasă. În schimb, în primele ore după instalarea aparatului, poți resimți o ușoară senzație de durere.