Anestezia generală în stomatologie

Există multe situații în care așa-numita frică de stomatolog, care poate să se instaleze în copilărie ca urmare a unor experiențe traumatizante, creează la pacientul adult un obstacol psihologic care îl împiedică să viziteze în mod regulat cabinetul de medicină dentară. Consecința ar fi agravarea unor probleme dentare a căror rezolvare implică, din partea pacientului, necesitatea unei disponibilități financiare și de timp, dar și acumularea unui stres suplimentar.

La ora actuală, substanțele utilizate în stomatologie pentru a stopa recepția, transmiterea sau percepția senzației dureroase sunt foarte numeroase și variate. Din punct de vedere istoric, prima substanță folosită ca anestezic local a fost cocaina. Folosirea acesteea, alături de eter și procaină, au condus la observații și studii interesante, care în timp au pus bazele anesteziologiei moderne. Actualmente, în stomatologie, lidocaina și articaina sunt cel mai frecvent folosite ca anestezice locale. De cele mai multe ori, acestora li se asociază, datorită avantajelor care decurg de aici, o substanță cu efect vasoconstrictor, cum ar fi de exemplu adrenalina.

La Dental Hospital România, principala preocupare este grijă pentru pacient și efectuarea tuturor manoperelor stomatologice, astfel încât pacientul să nu resimtă nicio durere. Atât calitatea tratamentelor, cât și confortul psihologic al pacienților sunt foarte importante pentru medicii echipei Dental Hospital România. În stomatologie, scopul pentru care se efectuează anestezia este suprimarea senzației dureroase. Pe de altă parte, este foarte important ca în timpul tratamentelor dentare pacienții să fie relaxați și cooperanți, asigurându-se astfel liniștea operatorie necesară efectuării corecte și în siguranță deplină a manoperelor stomatologice.

Medicii echipei Dental Hospital România aleg întotdeauna tehnica anestezică în funcție de starea de anxietate și de gradul de cooperare al pacientului, de dificultatea și durata preconizată a manoperei stomatologice sau de afecțiunile generale asociate ale pacienților.

Tratamente stomatologice pentru a căror bună desfășurare este necesară efectuarea unei anestezii:

  • tratamentul cariilor profunde
  • tratamente endodontice (extirpări, tratamente de canal)
  • șlefuiri dentare în vederea realizării unor lucrări protetice
  • tratamente chirurgicale (extracții dentare, intervenții de chirurgie dento-alveolară)
  • inserarea implanturilor
  • intervenții chirurgicale la nivelul mucoasei

Tipuri de anestezie:

a)      Anestezie locală și loco-regională – La pacienții cu o stare de sănătate bună sau cu afecțiuni generale compensate, cooperanți și echilibrați din punct de vedere psihologic, majoritatea manoperelor stomatologice se pot efectua cu acest tip de anestezie. Substanța anestezică se administrează prin injectare la locul intervenției, în apropierea nervului care deservește zona interesată.

Beneficii:

  • inducție rapidă, datorită folosirii unor substanțe de ultimă generație
  • asigurarea confortului pacientului pe toată durata intervenției
  • timp scurt de acționare
  • lipsa senzației dureroase

b)     Inhalosedare – situații particulare, ce se referă la copii necooperanți, pacienți cu probleme generale de sănătate care indică inhalosedarea, reabilitări orale complexe pentru obținerea confortului pacientului sau pacienți adulți extrem de anxioși, pentru a-i ajuta să depășească teama vizitelor la stomatolog.

Beneficii:

  • reduce senzația de frică, anxietate și neliniște
  • scade semnificativ percepția senzațiilor neplăcute, declanșate de efectul vizual/auditiv al instrumentelor medicale, al mirosului specific din cabinet
  • scade semnificativ efectul de panică sau rexplexul exagerat de vomă
  • diferă de anestezia generală, deoarece pacientul rămâne cooperant și conștient, păstrându-și reflexele de apărare
  • non-invazivă, nu creează dependență sau reacții alergice/adeverse
  • reluarea activității imediat după finalizarea tratamentului
  • timp scurt de acționare
  • lipsa senzației de durere

c)      Anestezie generală – are indicație specifică pentru anumite situații particulare. În mod obișnuit, această tehnică anestezică este rezervată intervențiilor chirurgicale majore care se desfășoară în serviciul de chirurgie oro-maxilo-facială.

Beneficii:

  • pacienții sunt supravegheați și monitorizați în permanență de medici specialiști ATI
  • lipsa senzației de durere
  • timp scurt de acționare
  • non-invazivă
  • nu creează dependență