Importanța înlocuirii obturațiilor de amalgam de argint

Ajunși într-o eră în care stomatologia modernă are acces la tehnologia de ultima oră, avem posibilitatea realizării unor lucrări de înalt nivel, atât din punct de vedere al rezistenței și durabilității, cât și al fizionomiei.

Unul din materialele clasice utilizate în terapia cariei dentare simple a fost amalgamul de argint. Acest material a fost și este în continuare destul de controversat din multe puncte de vedere: toxicitatea, din cauza faptului că se obține din amestecul piliturii de argint cu mercurul, metal toxic; adaptarea marginală incorectă, deoarece amestecul este realizat manual și nu se prepară întotdeauna corespunzător; protecția pulpară deficitară, cunoscut fiind faptul că orice metal este un bun conductor de căldură și electricitate.

Dezavantajele amalgamelor:

  • Variațiile volumetrice de priză
  • Modificarea superficială de culoare (patarea) – tradusă prin matizarea și închiderea la culoare a obturației, se produce ca urmare a depunerii pe suprafața acesteia a unei pelicule din sulfuri și cloruri sau de placă bacteriană, respectiv tartru, care se colorează cu timpul
  • Coroziunea – este un fenomen chimic sau electrochimic care poate interesa structurile şi proprietățile mecanice ale amalgamului, ducând la pierderea substanței din obturație prin dizolvarea în salivă
  • Toxicitatea mercurului este bine cunoscută

 

Principalele cauze ale insuccesului:

  • caria secundară marginală (70% din cazuri);
  • deteriorarea marginilor obturației, cu instalarea treptată a fenomenului de microinfiltrație marginală, urmat la rândul său de apariția cariei secundare
  • fractura obturației, consecință a preparării incorecte a cavității sau modelării morfofuncționale necorespunzătoare a amalgamului;
  • fractura cuspidiană, care apare mai frecvent la obturații voluminoase cu margini subțiri ale  cavității; mai recent se ia în considerare întărirea rezistenței mecanice a cuspizilor subminați prin folosirea tehnicilor adezive și în cazul obturațiilor de amalgam.

 

Deși a reprezentat o soluție bună pentru reconstituirea coronară, amalgamul de argint poate fi înlocuit cu succes astăzi de obturațiile din compozite fotopolimerizabile speciale pentru dinții laterali.

Pentru a evita aceste neajunsuri, pacientul trebuie să se prezinte periodic la clinica stomatologică pentru identificarea și îndepărtarea acestor obturații din amalgam și înlocuirea acestora cu materiale biocompatibile, ce nu conțin metale, cum sunt compozitele, ceramica, ionomerii de sticlă, zirconiul. Este bine de știut că la nivelul dintelui, amalgamul dentar nu sigilează corect cavitatea preparată, lăsând un spațiu microscopic între el și pereții dentari, loc în care se infiltrează bacterii, alimente, creându-se premizele apariției cariei dentare.

Aceste obturații sunt inestetice, ionii de mercur migrează prin canaliculele dentinare, colorând în timp dintele și țesuturile moi înconjurătoare. Neputând fi bine adaptate la nivel gingival pot produce în timp inflamarea și retracția gingivală.

În momentul în care aceste obturații sunt îndepărtate trebuie avută o grijă deosebită, deoarece printr-o manoperă incorectă se pulverizează particule mici pe care atât pacientul, cât și personalul medical le poate inspira, ducând intoxicația cu metal la un vârf maxim. Tocmai de aceea, îndepărtarea obturațiilor de amalgam se face cu o izolare corectă a dintelui și cu răcire continuă.

Cu cât pacientul se prezintă mai repede la medic pentru îndepărtarea obturațiilor de amalgam, cu atât efectele nocive ale acestui material pot fi reversibile.

Ți-a fost de ajutor articolul? Distribuie-l pe rețelele de socializare