Programari:
0721.021.855
0733.045.855
Str. Racari Nr. 5, Bucuresti
Nihil sine Deo!
alege fotografia
alege fisierul
captcha

Arhive

medici

Tehnici de imobilizare a dintilor cu mobilitate

Dr. Razvan Tudor

 

Dinții cu mobilitate dentară prezintă o serie de mișcări anormale, nefiziologice, atât în plan orizontal cât și vertical. În mod normal, dinții au o ușoară mobilitate în plan orizontal, de aproximativ 0,1 mm pentru cei pluradiculari și de aproximativ 0,15 mm pentru dinții monoradiculari. In plan vertical poate apărea de asemenea o înfundare fiziologică a dintelui în alveolă de maxim 0,02 mm.

Mobilitatea patologică apare atunci cănd aceste valori sunt depășite. Mobilitatea dentară din boala parodontală reprezintă o manifestare care ingrijoreaza și motivează pacientul să meargă la un consult de specialitate. Această afecțiune are multiple metode de rezolvare, atât prin tehnici conservatoare cât și prin metode mai invazive.

Cea mai cunoscută metodă conservatoare, prin care are loc păstrarea dinților parodontotici pe arcadă este imobilizarea dentară. Aceasta implică totalitatea măsurilor întreprinse de medicul stomatolog sau de catre medicul specialist parodontolog împreună cu tehnicienii dentari, prin care dinții mobili se angrenează într-un bloc capabil să reziste la forțele care acționează asupra parodonțiului marginal. Imobilizarea dinților parodontotici se face cu scopul de a prelungi viața acestora pe arcadă, solidarizându-i într-un bloc pluridentar, pentru a rezista mai bine forțelor masticatorii.

În urma imobilizării, se creează condiții de stabilitate și rezistență a dinților mobili față de forțele transversale care, în cazul unor dinți parodontotici, cu implantare redusa au un rol traumatizant asupra acestora. Totuși imobilizarea dinților nu stopează boala, ci doar îmbunătățește stabilitatea dinților afectați.

Un sistem de imobilizare eficient trebuie să îndeplinească o serie de condiții printre care:

– Să asigure o imobilizare bună a dinților

– Tehnica de lucru să fie cât mai simplă și sacrificiul de țesut dur dentar cât mai redus

– Să fie cât mai fizionomic, neacoperind fața vizibilă a dintelui

– Să lase spațiile interdentare libere, pentru ca măsurile de igienă dentară să nu fie ingreunate

– Să aibă un preț de cost cât mai scăzut și să nu afecteze vitalitatea dintelui.

Imobilizarea dentară poate să fie temporară sau de lungă durată. În cazul imobilizării temporare se asigură pentru o perioadă scurtă de timp condiții favorabile vindecării parodonțiului și este indicată în cazul dinților cu afectare parodontală redusă și cu mobilitate redusă. Dacă după aproximativ 2 luni se constată o îmbunătățire și dinții devin mai fermi, se poate renunța la imobilizare. În acest caz pacientul va trebui să vină la controale periodice timp de cel putin 6 luni. Dacă după aproximativ 2 luni de la imobilizare rezultatele nu sunt satisfăcătoare, se poate realiza o imobilizare mai solidă cu ajutorul unor sisteme mai rezistente.

Înaintea oricărei imobilizări dentare, pentru un rezultat cât mai bun, este obligatorie realizarea unui detartraj și periaj dentar, aplicarea de antibiotice și antiinflamatoare local, eventual tratament chirurgical.

Imobilizarea dinților parodontotici se poate realiza prin mai multe metode, cele mai cunoscute sunt:

– Imobilizarea cu sârmă

– Imobilizarea cu bandă de fibră de sticlă

– Imobilizarea cu ajutorul punților dentare

Imobilizarea cu sârmă este cel mai vechi tip de imobilizare. Cu ajutorul unei sârme speciale, foarte subțire, se pot face ligaturi în 8 sau aceasta se lipește cu un material special pe interiorul dinților afectați,  solidarizându-i.

O altă metodă de imobilizare mult mai modernă este cea cu bandă din fibră de sticlă. Aceasta se plasează tot pe fata orala dinților, care nu este vizibila și se lipește adeziv cu un material compozit.

În cazul în care se dorește o imobilizare de lungă durată, se poate opta pentru imobilizarea cu ajutorul punților dentare. Acestea se realizează cu ajutorul laboratorului de tehnica dentara, sunt mult mai rezistente, solidarizănd dinții parodontotici într-un bloc pluridentar, capabil să reziste mult mai bine forțelor masticatorii.

În concluzie, putem spune că imobilizarea dinților, dacă este corect realizată și controlată periodic reprezintă o metodă de luat în calcul pentru păstrarea pe arcadă a dinților parodontotici pe o perioadă cât mai mare de timp. Atât timp cât pacientul vine la controale periodice și menține o igienă orală bună, durata de viață a imobilizării poate depăși chiar si 8 ani.

liviadent

More Posts

Gabriel Pavel - Dental Hospital Romania

Recomandari privind igiena orala si alimentatia la pacientii cu implanturi dentare

Dr. Gabriel Pavel

Ganriel Pavel - Dentl Hospital Romania

Desi in general pacientii privesc cu neliniste si anxietate partea chirugicala a stomatologiei, implantul, din fericire, face parte din interventiile mai putin solicitante atat pentru medic cat si pentru pacient. Ca si nivel de dificultate, extractia si implantul dentar nu de putine ori pot fi considerate egale, exceptie facand poate extractiile molarilor de minte cu anatomie particulara sau al implanturile care, din cauza caracteristicilor anatomice deosebite, implica o abordare mai complexa.

Stomatologia insa, este o ramura medicala chirurgicala, si de aceea orice interventie indiferent de amplitudinea ei presupune o preventie atat pre cat si postoperatorie. Dupa inserarea unui implant dentar este necesara respectarea unor recomandari din partea pacientului tocmai pentru a favoriza vindecarea osoasa a acestuia si pentru a evita eventualele neplaceri date de aparitia unor complicatii.

Etapa prechirurgicala este manageriata cel mai bine de catre medicul implantolog. Acesta evalueaza severitatea cazului si in modul acesta decide uneori necesitatea antibioterapiei inainte de a efectua interventia precum si imbunatatirea obiceiurilor privind igiena orala. Succesul etapei post chirurgicale depinde insa si de implicarea pacientului. Acesta trebuia sa isi controleze pentru o perioada determinata atat igiena orala cat si alimentatia. De asemenea, dupa inserarea implanturilor este foarte importanta atentia acordata de pacient pentru sanatatea gingiilor, precum si in ceea ce priveste controlul florei bacteriene de la nivelul cavitatii orale.

In medie, durata de osteointegrare a unui implant este de aproximativ 5-6 luni. In aceasta perioada este necesara o foarte mare atentie la igiena acestor implanturi. Depozitele de bacterii depuse pe aceste dispozitive si  mai ales neindepartate corespunzator, le pot compromite chiar daca au fost inserate in conditii 100% ideale. De aceea pacientii la care au fost inserate implanturi dentare trebuie sa tina seama de urmatoarele recomandari legate de igiena orala:

  1. Dispensarizarea pacientilor cu implanturi dentare

Dupa inserarea implanturilor o prima vizita obligatorie la medicul stomatolog se face dupa 15 – 30 zile. Apoi se vor stabili controalele ulterioare dupa o perioada intre 4 si 6 luni de la interventie.

  1. Igiena dentara la pacientii cu implanturi

Dupa protezarea acestor implanturi igienizarea profesionala va fi realizata de catre medicul stomatolog in mod regulat, cu o frecventa de 1-3 ori pe an. Igiena orala realizata de catre pacient acasa trebuie sa fie atent efectuata si sustinuta.  In primul rand periajul se realizeaza in fiecare dimineata si seara, de preferat cu o periuta cu perii moi (soft) pentru a nu traumatiza gingia epitelizata de langa implant. De cele mai multe ori sunt necesare si mijloace adjuvante. Nu trebuie omisa utilizarea atei dentare de doua ori pe zi, precum si apa de gura. Suplimentar in spatiile greu accesibile se pot utiliza si periute interdentare sau dusul bucal. Totusi, trebuie precizate doua aspecte: orice igienizare daca este facuta incorect este ineficienta, iar igienizarea daca este facuta prin manevre intempestive poate sa devina traumatica. Dusul bucal reprezinta un dispozitiv de igienizare relativ nou in lumea stomatologica si este destul de binevenit atat pentru pacientii cu implanturi precum si pentru cei cu lucrari protetice sub care accesul periutei dentare este aproape imposibila. Dusul bucal nu este greu de utilizat si si-a dovedit eficient. Prin jetul de apa bine directionat, are capacitatea de a desprinde depozitele de bacterii de pe suprafete si in aceeasi masura sa indeparteze resturile alimentare de sub lucrari, cauzatoare de cele mai multe ori de inflamatii ale mucoasei si in mod special al mirosului neplacut al gurii, care poate sa persiste chiar si dupa un periaj riguros. Bineinteles igienizarea trebuie sa aiba loc dupa fiecare masa. In prima zi de dupa interventia de inserare a implantului dentar se evita clatirea energica a gurii, atingerea cu limba si periajul zonei respective dupa care se poate efectua igiena orala cu o periuta de dinti moale (se pot gasi periute foarte moi special concepute pentru igienizarea zonelor proaspat lezate).

  1. Alimentatia pacientilor cu implanturi dentare

In zilele de dupa interventia de inserare a implanturilor dentare alimentele trebuie sa fie de consistenta moale, la o temperatura moderata, fara extreme termice, adica nu prea fierbinti sau prea reci si de asemenea trebuie eliminate din alimentatie cu desavarsire lactatele.  Alimentele dure trebuie evitate in primele 72 de ore  cu desavarsire.  Trebuie eliminate si alimentele lipicioase precum si a celor care contin seminte, tocmai pentru a evita accesul unor astfel de fragmente in plaga si aparitia unor infectii. Tot in aceasta perioada si poate pana la vindecarea completa  trebuie evitat consumul bauturilor acidulate.

liviadent

More Posts

IMG_4667-640x430-min

Tartrul dentar si metode de control al acestuia in cabinetul stomatologic

Dr. Mihaela Vaduva

Mihaela Vaduva Dnetal Hospital Romania

 Ce este tartrul dentar?

Tartrul dentar reprezinta ultima fază de maturare a plăcii bacteriene, stadiul în care aceasta se mineralizează și devine un material dur, aderent pe suprafața dinților sau a altor elemente din cavitatea bucală (proteze mobile/mobilizabile, dispozitive ortodontice, punți, obturatii/plombe). Acesta apare atât pe dentiția permanentă, cât și pe cea temporară. Tartrul se depune de obicei pe acele suprafețe dentare care sunt ”scăldate” timp îndelungat de salivă: fețele linguale (posterioare) ale dinților frontali inferiori, fețele vestibulare (anterioare) ale dinților laterali superiori. Dinții inferiori au depozite mai consistente de tartru deoarece saliva glandei sublinguale este mai bogată în calciu, mai vâscoasă și stagnează mai mult. Inițial, stratul de tartru are consistență moale, este friabil și se dizlocă relativ ușor, iar culoarea este alb-gălbuie. Dacă nu este îndepărtat în scurt timp, se impregnează cu diverși pigmenți din alimente (cafea, vin etc.) ajungând cu timpul la o culoare maronie, brună, inestetică.

dsds

Din punctul de vedere al localizarii, tartrul poate fi:

Medicul stomatolog poate identifica rapid această depunere, prin inspecție și palpare cu un instrument adecvat, sonda dentară. Această manoperă este complet nedureroasă și nu necesită o pregătire speciala din partea pacientului.

Exista anumiti factori locali sau generali care favorizeaza depunerea de tartru?

Intradevar există diverse situații care favorizează sau accelerează depunerea de tartru, cum ar fi:

Exista o legatura intre prezenta tartrului si debutul bolii parodontale?

Tartrul este un factor extrem de important în apariția și întreținerea inflamației gingivale care, netratată, generează în timp afectiuni parodontale. Acest lucru se datorează  microorganismelor care se gasesc in structuta acestui depozit. Prin acțiunea enzimelor bacteriene se formează produși toxici care determină o serie de fenomene locale:

Cum putem preveni depunera de tartru?

Prin tehnici corecte de igienă și obiceiuri alimentare sănătoase:

Odată format, tartrul poate fi înlăturat doar de catre medicul stomatolog prin detartraj. Detartrajul reprezinta o procedură în general nedureroasă, bine tolerată de majoritatea pacienților. Acesta poate fi realizat manual sau mecanic (cu ultrasunete sau cu aer comprimat).

gfdgfd

Detartrajul cu ultrasunete

Indicatiile detartrajului cu ultrasunete se adresează în mod special pentru tartrul supragingival şi mai puţin pentru cel subgingival. Există două tipuri principale de aparate de detartraj cu ultrasunete: piezoelectrice si magnetorestrictive. Aparatele piezoelectrice sunt mai bine tolerate de catre pacientii cu afectiuni cardiace purtatori de pacemaker.

Când este indicat detartrajul cu ultrasunete?

Tendinţa actuală este de înlocuire a detartrajului manual cu cel cu ultrasunete, acesta din  urmă fiind un mijloc modern şi mult mai eficient pentru îndepărtarea tartrului. De asemenea detartrajul cu ultrasunete este mai puţin dureros, mai bine suportat de către pacienţi şi mai puţin traumatizant asupra structurilor dentare decât detartrajul manual.

liviadent

More Posts

Restaurarea dintilor tratati endodontic

dr. Bianca Spanoche

Tratamentele de canal sunt realizate in mare parte pe dinti care sunt afectati in mod semnificativ de boala carioasa, care au avut multiple restaurari (plombe) sau care au suferit in trecut chiar si fracturi.

54

Vorbim astfel de dinti care au fost deja slabiti din punct de vedere al rezistentei structurale, la nivelul carora tratamentul endodontic, accentueaza pierderea de rezistenta prin indepartarera tuturor tesuturilor alterate, atat de la nivel coronar cat si prin preparatia endodontica, la nivel radicular.

Cheia succesului in ceea ce priveste tratamentul restaurativ al dintilor ce au suferit tratament endodontic constă în documentarea riguroasă şi planificarea corectă a cazului.

5

Scopul restaurarilor protetice pe acesti dinti este acela de a reduce la minimum riscul de fractura al dintelui si pastrarea acestuia cat mai mult timp pe arcada dentara.

In functie de situatia care a determinat necesitatea unui  tratament de canal cat si gradul de distructie al dintelui, se pot alege mai multe variante de a restaura un dinte:

1.Refacerea coroanei dintelui din material compozit  se realizeaza atunci cand avem de a face cu dinti fara distructii coronare mari .

2.Cand distructiile coronare sunt mai avansate,protecţia cuspidiana este efectuala prin realizarea de  onlay-uri sau overlay-uri, care vin să acopere cuspizii şi tind să repartize uniform forţele.

Acestea se confectioneaza din ceramică presată sau compozit şi sunt cimentate adeziv, si ofera atât rezistenţă mecanică, cât şi estetică.

Bianca Spinoche dental hospital romania

3.Coroanele dentare sunt considerate ca fiind cea mai optima restaurare coronară după un tratament endodontic la un care are pierdere masiva de substanta dentara coronara. Exista variate materiale din care se pot confectiona, ceramica presată, zirconiul permit slefuiri minim invazive, fără compromis între estetică şi rezistenţă mecanică.

Restaurare coronară trebuie aleasa în funcție de situaţia clinică,avand ca deziderat pastrarea a cât mai mult din ţesuturile dentare sănătoase pentru o rezistență mecanică crescuta.

Atunci cand tratamentul endodontic se adreseaza resturilor radiculare, pentru a reusi sa mentinem dintele pe arcada, este necesara realizarea unui pivot endodontic.

Exista mai multe tipuri de pivoti endodontici fiecare din ei avand indicatii clinice clare.

Pentru a asigura longevitatea functionala, dintii tratati endodontic trebuie sa prezinte cel putin 5 mm de structura dura coronara de la nivelul crestei alveolare: astfel 3  mm sunt necesari pentru a mentine sanatatea parodontala iar 2 mm de la nivelul preparatiei catre incizal sunt necesari pentru a asigura integritatea structurala.

4Cand inaltimea coronara restanta este mai mica de 1 mm, aceasta poate fi marita chirurgical prin proceduri de alungire coronara sau ortodontic prin extruzia fortata a dintelui.

Ambele proceduri au rezultate satisfacatoare si predictibile dar nu sunt recomandate in situatiile in care raportul coroana/radacina este compromis sau o expunere radiculara excesiva poate afecta estetica.

Pe masura ce cantitatea de tesut coronar este crescuta prin alungirea coronara,cantitatea de tesut osos de sustinere scade. Aceasta schimabare in raportul coroana/radacina poate scadea rezistenta dintelui la fortele paraaxiale.

Atunci cand situatia clinica o permite, se vor insera pivoti din fibra de sticla, care pe langa rezistenta structurala ofera si rezultate estetice foarte bune.

Cand nu este posibila aplicarea acestora, medical dentist va preparara corespunzator canalele radiculare si le va amprenta, urmand ca impreuna cu laboratorul de tehnica dentara sa realizeze un pivot metalic, personalizat fiecarui dinte in parte, care se adapteaza fest la nivel radicular, si care la nivel coronar reproduce forma unui bont protetic.

2

liviadent

More Posts

Discromiile dentare – cauze si proceduri terapeutice

Dr. David Gurgu

 

Albirea dentară, deși  la ora actuală este una dintre cele mai cerute proceduri de estetica dentara, este încă privită ce catre unii pacienti cu rezerva datorită unor posibile efecte secundare. S-a demonstrat insa că albirea dentara efectuată în cabinet de către medicul dentist reprezintă o interventie sigură și eficientă [1].

Principala indicatie pentru albirea dentara este discromia, adica modificarile de culoare de la nivelul dintilor. Acestea pot fi cauzate de mai mulți factori care pot fi împărțiți in două categorii principale : externi și interni .

Modificarile de culoare ale dintilor aparute prin actiunea unor factori externi pot fi controlate de cele mai multe ori printr-o serie de recomandari privind igiena si obiceiurile alimentare. Aceste discromii sunt cauzate de reziduuri acumulate pe suprafața smalțului ce denaturează coloristic dintele. Astfel se descriu [1]:

Discromia dentară de origine internă este cauzată de înglobarea în structura smaltului și/sau a dentinei a unor pigmenti rezultati în urma unor procese metabolice, traumatisme dentare insotite de ruperea pachetului vasculo-nervos pulpar si hemoragie, carii, tratamente medicamentoase, a unor substanțe chimice sau a vârstei înaintate [2].

În funcție de tipul discromiei, tratamentul variază de la igienizarea dentară în cazul petelor care au drept cauza actiunea unor factori externi, pana la albire dentară sau acoperirea dinților prin mijloace protetice (fatete, coroane) în cazul colorațiilor interne [2].

Tratamentul cel mai eficient pentru albirea dinților modificati de culoare datorita unor cauze interne este realizat cu ajutorul sistemelor de albire cum ar fi lampa LED care activează gelul de albire pe baza de peroxid de hidrogen. Acest tip de albire se realizează in cabinet si presupune de obicei 4 ședințe a cate 15 minute [2]. Avantajele acestei tehnici sunt urmatoarele:

O categorie specială a dinților modificați de culoare este cea a dinților tratați endodontic. Acestia in timp capata o nuanta inestetica de gri sau galbui din mai multe motive:

În aceste cazuri acestora, tratamentul de elecție îl constituie albirea internă, care oferă unele avantaje față de alte metode de tratament mai invazive[1]:

Albirea interna are anumite indicații si contraindicații [1]:

Indicațiile albirii interne :

Contraindicațiile albirii interne :

Bibliografie:

1Perdigão, J. (2016). Tooth whitening: an evidence-based perspective. Switzerland: Springer

2 Greenwall, L. (2017). Tooth Whitening Techniques. Boca Raton: CRC Press.

liviadent

More Posts

dr2

Implantul dentar – scurt istoric

Dr. Misu Diga

dr2

Ideea de a inlocui dintii pierduti printr-un implant dentar datează de foarte mult timp. Astfel, tehnica, forma și materialele utilizate în implantologia modernă au la baza principii asemanatoare cu cele enuntate si folosite inca din antichitate. În mod surprinzător, s-a dovedit că strămoșii noștri, din perioada vechilor egipteni, chinezi și chiar și mayași, au testat tehnica implantului dentar, utilizând o varietate de materiale și punând bazele tehnicii folosite astăzi.

Din punct de vedere istoric evolutia implantologiei poate fi impartita in 6 perioade distincte:

Primele vestigii arheologice descoperite dateaza de acum 4000 de ani in China, respectiv 2000 de ani in Egipt. Acestea infatiseaza primele încercări de înlocuire a dinților pierduți prin diferite tehnici si materiale.  Materialele folosite variau de la bucăți de rădăcină de bambus la metale prețioase si sculptate pentru a lua forma dinților naturali. Au fost descrise si multiple cazuri de transplanturi dentare. De asemenea, au fost identificate până și rămășițe de implanturi dentare realizate din fildeș sau scoică, așa cum este cazul femeii mayașe (datând din anul 600 î.e.n.), descoperite în Honduras în 1931, a cărei mandibulă avea trei incisivi înlocuiți cu bucăți de scoică, sculptate în formă de dinți.

Desi aceste implanturi primitive erau concepute pentru a servi doar unor scopuri estetice, gratie unei cresteri osoase in jurul acestora, au dobandit si valente functionale.

In secolul al 18-lea au fost relatate numeroase cazuri in care se practica extracția dentară de la tinerii săraci pentru ca, respectivii dinți naturali să fie, apoi, implantați celor de viță nobilă. Această metodă a fost îndelung criticată si abandonata din cauza insuccesului general și a bolilor care puteau fi transmise pe aceasta cale.

Ulterior implanturile dentare au evoluat spre metale prețioase, ca aurul și platina, fără prea mare succes. De-a lungul timpului au fost testate si numeroase materiale ca: aluminiu, argint, cupru, magneziu, nichel. Principalul dezavantaj al acestor metale  se datora, in principal, coroziunii sub influenta actiunii electrostatice si a schimburilor ionice prin intermediul salivei. Din aceasta cauza, au fost abandonate.

În anul 1906, a fost introdus implantul din aliaj iridiu-platină sub formă de os, ce ar putea fi considerat prototipul implanturilor dentare de astăzi. Ulterior, în anii 30 ai secolului trecut, s-au dezvoltat aliaje precum cobalt-crom-molibden, cunoscut sub denumirea de Vitallium, care au orientat implantologia spre o nouă direcție.

În 1965, Brånemark a reușit inserarea primului implant din titaniu la un pacient voluntar, după ani de cercetări și teste asupra animalelor. Tot el a fost si cel care a denumit si patentat procesul de aderență titaniu-osos „osteointegrare”.

Din anii 70, au fost dezvoltate o serie de materiale din care au început să fie realizate implanturile dentare, de la carbon la porțelan, sticle bioactive și oxid de aluminiu. De asemenea, tot în această perioadă au început să fie testate și multiple variante de forme pentru acestea.

Astăzi, implanturile dentare vin sub formă de șuruburi cu laturi paralele, respectiv conice, montate imediat dupa extracția dentară sau ulterior, după vindecarea osoasă. In ceea ce priveste materialele din care sunt confectionate implanturile, în prezent, cel mai des folosit material rămâne titanul datorita multiplelor sale avantaje: biocompatibilitate, conductibilitate termica redusa, densitate scazuta, rezistenta la coroziune si pret de cost de 4 ori mai scazut decat al aurului. Cu toate acestea, s-au intreprins numerioase studii si cercetari experimentale care sugereaza ca zirconiul ar putea reprezenta „viitorul” în domeniul implantologiei.

In concluzie, se poate afirma cu certitudine, faptul ca, la ora actuala, implantologia orala se inscrie cu succes in arsenalul modern al stomatologiei, astfel incat medicina dentara de azi nu poate functiona corespunzator fara aceasta frumoasa specializare.

 

Bibliografie

  1. Carl E. Misch, Contemporary Implant Dentistry, Ed. III, Editura Mosby, 2008
  2. 2. Asbell Milton B. Dentistry. a historical perspective: being a historical account of the history of dentistry from ancient tmes.with emphasis upon the United States from the colonial to the present period. Bryn Mawr PaDorrance & Co. 1988: 1–256.
  3. 3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4040928/

 

 

 

liviadent

More Posts

Mihai

Implanturile dentare – cand sunt indicate si ce presupune interventia de inserare a acestora

Dr. Mihai Paunica

Mihai

In urma pierderii unui dinte, in mod ideal acesta trebuie inlocuit cat mai devreme pentru a preveni atat aparitia migrarilor dintilor vecini sau modificarea planului de ocluzie prin deplasarea dintilor antagonisti, cat si a altor complicatii generale sau locale determinate de pierderea unitatilor masticatorii.

In trecut, singurele variante disponibile erau proteza mobila (Kemeny) sau puntea dentara. Ambele variante presupuneau unele compromisuri, atat estetice, cat si functionale. In vederea realizarii unei punti dentare este necesara slefuirea a minim 2 dinti vecini, iar de multe ori acest lucru presupunea si devitalizarea acestora. Odata cu aparitia implanturilor dentare, aceste neajunsuri au fost eliminate.

Implanturile sunt dispozitive medicale in forma de surub care se fixeaza in os cu scopul de a inlocui radacina dintelui lipsa.

Implanturile sunt de mai multe tipuri, atat din punctual de vedere al materialului din care sunt confectionate, cat si din punct de vedere al dimensiunilor acestora. Implanturile sunt confectionate astfel incat sunt de mai multe marimi si grosimi in functie de disponibilul osos al fiecarui caz clinic.

Interventia de inserare a implanturior dentare se realizeaza de obicei sub anestezie locala, durerea postoperatorie fiind mult mai redusa decat dupa interventia de extractie a unui dinte. Dupa inserarea implanturilor trebuie asteptata o perioada de 3 luni la mandibular si 6 luni la maxilar pana la protezarea acestora. Acest timp este necesat osteointegrarii. Dupa perioada de osteointegrare se realizeaza o radiografie de control, verificandu-se astfel situatia fiecarui implant in parte.

In vederea protezarii implanturilor, acestea sunt descoperite cu o freza speciala, deasupra lor montandu-se un bont special cu rolul de a conforma gingia sub forma dorita. Dupa o perioada de vindecare si conformare gingivala de aproximativ una- doua saptamani, pacientul se prezinta la clinica in vederea amprentarii. Pentru amprentare se folosesc dispozitive speciale denumite bonturi de transfer. Aceste bonturi au rolul de a transmite situatia clinica prezenta la pacient catre laboratorul de tehnica dentara.

Laboratorul de tehnica dentara confectionaza dintii in asa fel incat sa se potriveasca perfect situatiei prezente la pacientii nostrii. De la prima amprenta pana la definitivarea lucrarii protetice este necesar un minim de 3 sedinte, sedinte in cursul carora se vor efectua diferite probe in vederea realizarii unei lucrari perfecte.

La ora actuala, tratamentul edentatiei se realizeaza in mod obisnuit prin implanturi dentare. Inserarea acestor dispozitive reprezinta o manopera curenta stomatologica care nu presupune in mod normal niciun risc din partea pacientilor.

liviadent

More Posts

IMG_5327-min

Albirea dentara – necesitate dincolo de exigentele esteticii

Dr. Georgiana Fieraru

 

Un zambet fermecator inseamna nu numai o dantura sanatoasa, ci si stralucitoare, componenta estetica fiind la fel de importanta ca si cea functionala. Insa, multe dintre alimentele pe care le consumam, dar si inaintarea in varsta pot lasa urme, in mod negativ, asupra dintilor. Astfel, cu timpul, acestia capata o nuanta galbuie, neplacuta.  Pentru a evita acest fapt, ar trebui ca pacientii sa se prezinte regulat in cabinetele stomatologice pentru controalele de rutina, dar si pentru a efectua o seie de proceduri profilactice sau estetice, cum ar fi albirea dentara. Trebuie tinut cont ca, dincolo de moft, albirea dentara este o necesitate pentru a mentine o dantura sanatoasa si frumoasa cat mai mult timp.

Odata cu inaintarea in varsta, dintii devin mai inchisi la culoare datorita schimbarilor care se produc in structura lor. In plus, dintii se pot pata cu pigmenti bacterieni, alimentari sau datorita actiunii diverselor medicamente. Astfel, toti acesti factori pot produce urmatoarele inconveniente estetice :

Modificarile de culoare care pot fi observate pe smaltul dentar variaza atat ca nuanta, cat si ca intindere. Fumatul cauzeaza aparitia petelor inchise la culoare in timp ce anumite defecte sau afectiuni ale smaltului (hipoplazia, fluoroza) pot conduce la ingalbenirea dintilor.

Albirea dinţilor se referă în general la aplicarea compuşilor peroxidici pe dinte, cum ar fi peroxidul de hidrogen. Gradul de albire a dintelui care se poate obtine in urma acestei proceduri variază în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi: tipul de pete, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care agentul de albire acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care tratamentul este repetat.  Albirea presupune deschiderea nuanţei de alb cu câteva grade, rezultatul final depinzând de natura şi gravitatea petelor asupra dintelui.

Cine poate beneficia de albire dentara?

Există câţiva paşi necesari premergatori unui tratament de albire efectuat in cabinetul stomatologic. În primul rând medicul stomatolog trebuie să stabilească dacă pacientul are indicatie pentru această manoperă stomatologica. Exista de asemenea si contraindicatii. Astfel,  albirea dinţilor nu este recomandată :

Trebuie avut în vedere şi faptul că albirea nu are efect asupra coroanelor care inlocuiesc dintii naturali sau oricărui alt tip de material dentar. De exemplu, daca pacientul prezinta o obturatie de culoarea dintelui, albirea va avea efect doar asupra suprafeţei dentare, nu şi asupra materialului din care e realizata obturatia.

Cum se realizeaza albirea dentara in cabinetul stomatologic?

Procedura de albire executată de către medicul stomatolog are cea mai mare eficienţă, deoarece se foloseşte cea mai mare concentraţie de peroxid: până la 38 %. Tratamentul poate necesita pana la 3 şedinţe succesive, iar în urma acestuia pacienţii vor avea dinţi cu până la 3 nuanţe mai albi.  Rezultatul albirii durează în medie 2-3 ani, dar se poate repeta după această perioadă.

Tratamentul de albire în cabinetul stomatologic se desfăşoară în modul următor: medicul izolează gingiile pentru a le proteja – cu gel sau baraj de cauciuc (diga) şi aplică gelul cu peroxid pe suprafaţa externă a dinţilor. Apoi se proiectează o lumină specială – leduri sau laser – pe suprafeţele dentare, timp de 30 – 60 minute, in functie de substanta activa.  Procedeul consta in trei sedinte de 15-20 minute care se pot realiza in aceeasi zi, aceasta fiind metoda cea mai rapida.

Exista si efecte secundare ale albirii dentare?      

Procesul de albire poate conduce la aparitia unei sensibilitati dentare TEMPORARE. Aceasta se produce datorita gelurilor de albire care patrund prin smalt in dentina. Dentina, avand o structura poroasa, permite contactul gelului cu structuri senzitive provenind din pulpa dentara. Studiile clinice au demonstrat, ca in timp nu au existat imbolnaviri ale nervului dentar datorate produselor de albire. De altfel, albirea dentara realizata cu produse profesionale are un efect protector pentru dinti datorita continutului perfect dozat de saruri de fluor ce realizeaza concomitent cu albirea o remineralizare a structurilor dure dentare.

Toate metodele de albire profesionale beneficiaza, dupa procesul in sine, de tratamente destinate desensibilizarii, astfel incat confortul ulterior sa fie pe masura efectelor cosmetice obtinute. Aceste tratamente sunt realizate strict cu ajutorul produselor profesionale pe care le puteti gasi numai in clinicile stomatologice.

Toate procedurile de albire realizate in cabinet sunt sigure. Orice alta metoda de estetica dentara efectuata in afara recomandarilor medicului stomatolog, prezinta riscuri majore pentru sanatatea pacientilor.

Prin urmare, nu ezitati sa va adresati cu incredere medicului stomatolog, singurul in masura sa va recomande cea mai potrivita si eficienta metoda de albire pentru dintii dumneavoastra.

 

 

 

Dr. Georgiana Fieraru

 

liviadent

More Posts

Delisa Chirileanu Dental Hospital Romania

Caracteristicile durerii dentare

Dr. Delisa Radu

Delisa Chirileanu DentalHospitalRomania

 

Durerea dentara este cea mai raspandita forma de durere orofaciala si este considerata o urgenta ori de cate ori afecteaza somnul, alimentatia sau orice alta activitate cotidiana. Aceasta reprezinta unul dintre motivele principale al programarilor de urgenta la cabinetul stomatologic (1). Se considera unanim ca principala datorie a medicului stomatolog este sa amelioreze durerea dentara. Depistarea corecta a cauzelor durerii dentare este obligatorie intrucat astfel se va putea modula adecvat tratamentul (2).

Marea majoritate a pacientilor au experimentat cel putin o data durerea de dinti.  Poetul scotian Robert Burns avea sa o numeasca intr-unul din poemele sale “iadul tuturor afectiunilor”(3). Durerea dentara poate fi cauzata de inflamatia pulpei, afectiuni gingivale, afectarea parodontiului marginal, traumatisme, abcese etc (4). Pacientii ar trebui sa cunoasca faptul ca, odata aparute durerile dentare vor creste in intensitate. La inceput ele sunt mai reduse, intermitente, provocate de excitanti termici (mai ales la rece) si cedeaza la medicamente antiinflamatoare. Ulterior, durerea creste in intensitate si dureaza din ce in ce mai mult ajungand sa fie continua. Aceasta incepe sa iradieze si pacientul nu mai poate localiza cu exactitate dintele in cauza. De asemenea, durerea nu mai cedeaza la medicamentele antiinflamatoare.

In literatura de specialitate se descriu urmatoarele tipuri generale de durere dentara:

Sensibilitatea dentara

– cunoscuta si sub denumirea de hiperestezie dentinara

– este o senzatie dureroasa de intensitate redusa care dureaza putin (atat timp cat dintele este in contact cu agentul cauzal), intalnita la aproximativ 15% din populatie.

– apare in special la rece (rar la cald), dulce, acru sau in urma periajului agresiv

– poate fi intalnita in cariile incipiente, subtierea stratului de smalt prin abraziune sau eroziune, sau in retractiile gingivale care expun o parte din radacina dintelui (5).

Durerea acuta (6)

– intalnita in inflamatia ireversibila a pulpei dentare (pulpite)

– dintele are o sensibilitate foarte mare la stimuli termici, iar durerea se mentine de la cateva minute la cateva ore

– durerea poate avea caracter violent, insuportabil, sau pulsatil; ea poate sa apara spontan inclusiv in timpul noptii

– poate fi intalnita in cazul unui proces carios profund; in cazul traumatismelor dentare   (fracturi care au deschis camera pulpara)

Durerea crónica (6)

– simptomatologia este mai putin evidenta, estompata si intermitenta

– apare in situatiile in care un dinte  nu este tratat la timp si infectia progreseaza spre regiunea periapicala (la varful radacinii).

– poate sa apara si in bruxism (scrasnirea dintilor)

– exista insa riscul reacutizarii procesului infectios in lipsa tratamentului, fapt care conduce la o simptomatologie dureroasa

 Ce pot face pacientii la aparitia durerii dentare?

Asa cum am precizat initial, durerea dentara este o urgenta. Acesta este motivul principal pentru care recomandam pacientilor ca la cel mai mic semn sa se prezinte la cabinetul stomatologic. Depistarea si tratarea din timp a afectiunilor dentare ofera un prognostic bun si un plan de tratament mai putin invaziv.

Bibliografie 

  1. Crispian Scully. Oral and maxilofacial medicine: the basis of diagnosis and treatment. 3rd edition. Elsevier; 2013
  2. Wolf CA, Ramseier CA. The image of the dentist.Part 1: Results of a literature search. Schweiz Monatsschr Zahnmed. 2012;122(2):121-32.
  3. Robert Burns. Address to the toothache. Available from: http://www.robertburns.org/works/138.shtml [accessed 28 Ian 2018]
  4. Hargreaves KM, Cohen S, Berman LH. Cohen’s pathways of the pulp. 10th edition. St. Louis, Mosby Elsevier; 2011
  5. Dumitriu HT. Parodontologie. 5th edition. Ed. Viata Medicala Romaneasca; 2009
  6. Gafar M, Iliescu A. Endodontie clínica si practica. 2nd edition. Bucuresti: Ed. Medicala; 2010

 

liviadent

More Posts

Bianca Spinoche dental hospital romania

Sindromul endo-parodontal

Dr. Bianca Spinoche

Interrelatia dintre afectiunile endodontice si parodontale  a fost intotdeauna invaluita in confuzie si controverse. Diferentierea dintre o problema endodontica si parodontala poate sa fie problematica. Un dinte poate deveni  simptomatic atunci cand este afectat endodontic sau parodontal.natura durerii este de obicei primul indiciu in determinarea etiologiei unei astfel de probleme.

Evaluarea clinica si radiologica pot ajuta si clarifica natura problemei.In unele cazuri, influenta patologiei pulare poate cauza implicarea parodontiului sau vice versa. Existenta simultana a problemelor pulpare si afectiunile inflamatorii parodontale pot complica diagnosticul dar si planul de tratament.O leziune endo-parodontala poate avea o patogeneza variata care poate fluctua de la ceva simplu la ceva destul de complex.

Diagnosticul diferential al afectiunilor endodontice si parodontale poate fi uneori dificil, dar este vital sa poti diagnostic correct o afectiune, pentru a acorda tratamentul adecvat situatiei clinica.

In cele ce urmeaza se vor discuta clasificarile clinice modificate ale acestui sindrom, pentru un diagnostic  si un tratament al leziunii nedo-parodontale efectuat in  mod correct.

Leziunile endo-parodontale se caracterizeaza prin implicarea afectiunilor pulpare si parodontale dezvoltate la acelasi dinte.Acest lucru face diagnosticul dificil deoarece o singura leziune prezenta poate avea semne ale implicarii endodotice si parodontale.

In principiu este in mod general acceptat ca atat afectarea endodontica cat sic ea parodontala este cauzata de implicarea bacteriana.Acest lucru sugereaza ca o afectiune poate fi rezultatul celeilalte, sau chiar poate fi generate de de doua procese diferite si independente care sunt associate la un moment dat in evolutia lor (1).

O alta piedica in diagnosticarea corecta este faptul ca afectiunile sunt frecvent private ca entitati diferite, totusi este critic ca un medic sa recunoasca interrelatia acestor leziuni pentru a putea manageria situatia clinica cu success.

Caile de diseminare bacteriana dintre spatial pulpar si parodontal reprezinta inca un subiect controversat (2-6).

Formaenul apical este sursa de acces principala intre cele doua spatii descries anterior, la aceasta participa toate sistemele canalare ale radacinii: canale laterale, accesorii, secundare, de asemenea  tubulii dentinari pein care bactetiile si produsii lor contamineaza mediul (7,8).

Este cunoscut faptul ca principal cauza a leziunilor parodontale este reprezentara de prezenta  placii bacteriane, care la randul sau este formata din specii bacteriene aerobe si anaerobe (9-12).

Expunerea pulpei dentare, boala parodontala si leziunile carioase au de asemenea importanta in dezvoltarea leziunilor endo-parodontale.Daca leziunile nu sunt tratate correct, si canalele nu sunt dezinfectate complet, iar apoi sigilate, acestea vor gazdui bacterii si resturi necrotice care voi participa in continuare la progresia leziunii déjà existente sau chiar  reinfectarea endodontica (13-15).

O alta interrelatie este data de perforatiile iatrogene, cauzate de intrumentele rotative sau a intrebuintarii neadecvate a intrumentatului endodontic (16).

Fracturile radiculare verticale, si fisurile pot deveni cai de contaminare ale pulpei dentare.Daca parodontiul a fost inflamat si tratat incorrect, inflamatia poate disemina la nivel pulpar si poate conduce la necroza pulpare (17).

Unii autori, prin intermediul studiilor, diverg in  ceea ce priveste caile de contaminare.

Rubach si Mitchell (18) sugereaza ca afectarile parodontale pot afecta pulpa dentara atunci cand canalele accesorii sunt expuse, permitand bacteriilor parodontopatogene sa cauzeze reactii inflamatorii urmate de necroza pulpara.

Lindhe(19) afirma de asemenea ca inflitratele bacteriene din procesele inflamatorii pot ajunge la pulpa atunci cand canalele accesorii sunt expuse,dar de asemenea si prin foramenul apical si canaliculii dentinari de la nivelul furcatiei radiculare.

Adriaens et al.(8) demonstreaza ca bacteriile ce vin de la nivelul pungilor parodontale au capacitatea de a ajunge la canalele radiculare si de aici la pulpa dentara, sugerand prin acest lucru ca tubulii dentinari pot deserve ca si rezervoare pentru aceste microorganism, si ca sepoate ajunge o recolonizare a acestor suprafete dup ace acestea au fost tratate.

Este subliniat faptul ca detartrajul si planarea radiculara poate determina distrugerea vaselor de sange si a nodurilor neuro-vasculare de la nivelul canalelor laterale, provocand astfel reducerea vascularizatiei la acest nivel si in consecinta ducand la alterari ale vitalitatii pulpare.

Cunoasterea procesului de desfasurare ale acestor afectiuni este esentiala, pentru a conduce la un diagnostic correct.Acest lucru este realizat prin anamneza corecta, examinare clinica riguroasa si realizarea testelor speciale.

Leziunile endo-parodontale au fost incadrate de-a lungul timpului in diferite clasificari printer care cea a lui Simon et al (20):

  1. Leziuni primare endodontice
  2. Leziuni primare endodontice cu implicare parodontala secundara
  3. Leziuni primare parodontale
  4. Leziuni primare parodontale cu implicare secundara endodontica
  5. Leziuni combinate adevarate

Din punct de vedere al tratarii corecte ale acestori cazuri o alta clasificare clinica a fost realizata de Torabinejad si trope in 1996 (21), bazata pe originea pungii parodontale:

  1. De origine endodontica
  2. De origine parodontala
  3. Leziuni combinate endo-parodontale
  4. Leziuni separate endodontice, si parodontale
  5. Leziuni cu comunicare
  6. Leziuni fara comunicare

O alta clasificare a fost sugerata in 1999 (22), tinand cont de boala parodontala asociata cu afectiunile endodontice:

  1. Leziuni endo-parodontale
  2. Leziuni paro-endodontice
  3. Leziuni combinate

Pe baza acestor clasificari, cea mai des utilizata clasificare este cea care a fost realizata de Simon et al (20) cea care tine cont de cauza primara a afectiunii.

O noua clasificare bazata pe interrelatia endo-parodontala, bazata pe afectiunea primara, cu efectul ei secundar este sugerata astfel:

  1. Afectare parodontala retrograda

a.leziune endodontica cu drenaj la nivel parodontal la nivelul ligamentului parodontal

b.leziune endodontica primara cu implicare parodontala secundara

2.Afectare parodontala primara

3.Afectare parodontala primara cu implicare endodontica secundara

4.Afectare endo-parodontala combinata

5.leziuni parodontale iatrogene

Afectarea parodontala retrograde poate fi impartita in doua subcategorii:

-Leziune endodontica cu drenaj la nivel parodontal la nivelul ligamentului parodontal.In acest caz se poate decela clinic o punga parodontala pe una dintre suprafetele radiculare.Exacerbarea acuta a unei leziuni cornice apicale la un dinte cu necroza pulpara,poate drena coronar prin ligamentul parodontal la nivelul santului gingival.

Aceasta situatia clinica poate mima prezenta unui abces parodontal,insa in realitate reprezinta  tractul unui abces endodontic apical care se deschide la nivelul ligamentului parodontal.In scop diagnostic, este necesar ca medical sa insere un con de gutaperca in traiectul fistulos sis a realizeze astfel radiografii seriate retroalveolare, pentru a determina originea leziunii.

La sondarea parodontala a pungii aceasta nu are adangime mare.Acest tip de leziune sevideca de obicei in urma tratamentului endodontic correct efectuat.

-Leziune endodontica primara cu implicare parodontala secundara

In acest caz sondarea pungii releva o adancime mai mare,din cauza drenarii agentilor toxici prezenti in sistemul canalelor radiculare infectate.Existenta acestei leziuni o perioada de timp mai indelungata duce la acumularea de placa bacteriana si tartru ;a nivelul pungii parodontale, cu avansarea secundara a afectarii parodontale.

Integritatea parodontiului va fi restabilita daca tratamentul de canal este realizat in mod correct.Daca exista un traiect fistulos inaintea tratamentului, realizarea acestuia va duce la resorbtia si vindecarea acestuia.

Leziunile parodontale primare

Boala parodontala evolueaza gradual de-a lungul suorafetei radiculare catre apex.Pulpa dentara poate sa isi pastreze vitalitatea, dar poate de asemenea prezenta modificari degenerative de-a lungul timpului.In astfel de cazuri este indicat sa se trateze doar afectarea parodontala.

Leziuni parodontale primare cu implicare secundara endodontica

Progresia bolii parodontale cu cresterea adancimii de sondare a pungilor parodontale conduc la afectarea pulpei dentare prin intermediul canal lateral sau prin intermediul roamenului apical.

Pulpa dentara devine  necrotica si infectata.In astfel de cazuri  tratarea ambelor tesuturi este de dorit.

Leziuni endo-parodontale combinate

Dintele este afectat la nivel pulpar, unde sistemul canalelor radiculare este infectat, iar acest lucru coexista cu un defect parodontal.Se poate incerca sa se dermine cauza primara a leziunii combinate dar acest lucru nu poate fi posibil de fiecare data.In acest caz nu este essential sa se determine cauza primara, datorita faptului ca tratamentul este atat endodontic cat si parodontal.Daca doar una dintre leziuni este tratata insa nu ne putem astepta la o vindecare adecvata.Este in general de dorit ca ambele tesuturi sa fie tratate pentru ca vindecarea sa survina.

Leziunile parodontale iatrogene sunt datorate:

Perforatiile radiculare.Acestea reprezinta complicatii serioase ale tratamentului endodontic, si au un prognostic destul de rezervat (24).

Perforatiile radiculare survin in urma utilizarii intrumentarului endodontic rotativ, in incercarea de a obtine accesul la canalele radiculare,sau in urma prepararii radiculare pentru inserarea unui pivot.Manipularea incorecta a instrumentarului endodontic poate conduce de asemenea la perforatii radiculare.Cand acest lucru se intampla, comunicarea dintre sistemul canalelor radiculare si tesutul periradicular sau cavitatea orala, reduc de obicei prognosticul tratamentului.

La locul perforatiei are loc un procces inflamator ce cuprinde si ligamentul parodontal, aceasta inflamatie poate progresa si evolua ca o leziune endodontica primara.

Percolarea coronara reprezinta infiltrarea bacteriana de la nivelul caviotatii oral ape la nivelul marginilor restaurarilor endodontice pana la nivel apical.Studiile au indicat ca acest factor  poate fi foarte important in nereusita tratamentului endodontic (25-27).

Canelele radiculare se pot recontamina daca restaurarea coronara este intarziata, datorita fracturii restaurarii coronare sau a dintelui.Madison si Wilox (13) au descoperit ca expunerea canalelor radiculare la mediul oral conduce la infiltrare bacteriana si in unele cazuri aceasta infiltrare pooate merge pe intraga klungime a raddacinii.Ray si Trope (14) a raportat  ca restaurarile defectuase pe tratamente endodontice correct realizate au incidenta mai mare de nereusita comparative cu dintii tratati endodontic neadecvat dar care au restaurari coronare corecte.

Trauma dentara poate imbraca diverse forme insa in general poate fi clasificata ca fisuri la nivelul smaltului, fracture coronare fara interesare pulpara, fracture coronare cu interesare pulpara, fracture corono-radiculare, fracture coronare, luxatia si avulsia (28).

Tratamentul afectarilor dentare traumatice este variat in functie de tipul afectarii, iar acesta va determina prognosticul de vindecare al pulpei dentare si a ligamentului parodontal (17,29-33).

Cauza cea mai comuna fracturilor radiculare vertical la dintii tratati endodontic este forta excesiva utilizata in timpul condensarii laterale a gutapercii.Durerea usoara, discomfortul si aparitia edemului reprezinta principalele simptome clinice, si de asemenea prezenta unei pungi parodontale pe o singura fata a dintelui suspect de fractura rezentinta un semn clinic major.

Materiale chimice utilizate in medicina dentara au un potential destul de mare de a cauza resorbtie radiculara.Exista rapoarte clinice (34-36) care au demonstrate ca albirea interna realizata cu agenti oxidanti in concentratii foarte mari (30-35% peroxide de hydrogen) poate induce resorbtie radiculara.

Materialul de albire poate difuza prin intermediul tubulilor dentinari, iar in combinative cu caldura, pot produce necroza cementului, inflamatia ligamentului parodontal si in final pot prodce resorbtie radiculara (36-37).

Resorbtia de inlocuire sau ankiloza apare secundar necrozei extensive a ligamentului parodontal  cu formarea de os pe suprafata denudate a suprafetei radiculare respective.Aceasta afectiune este cel mai des observata in complicatii ale luxatiilor dentare, in mod special in cazul avulsiilor, atunci cand dintele avulsionat a fost pastrat in conditii inproprii(medii uscate) pentru o perioada de cateva ore.

Potentialul de aparitie a resorbtiei de inlocuire a fost de asemenea observant in cazurile associate cu repararea ranilor parodontale.Tesutul de granulatie derivate din osul alveolar sau din tesutul conjunctiv gingival poate induce resorbtie radiculara si anchiloza.

Fracturile radiculare vertical reprezinta cai artificiale de comunicare intre pulpa dentara si spatial parodontal.Acestea sunt cauzate de accidente traumatice, si se pot decela atat la dintii vitali cat si la cei tratati endodontic.In cazul dintilor vitali, fractura radiculara vertical poate sa se continue cu fracture coronare, in sindromul dintelul fracturat, sau pot sa apara exclusive la nivel radicular (30-31).

Este stiut ca atat pulpa dentara cat si parodontiul marginal sunt strans legate intre ele prin intermediul foramenului apical, canalelor accesorii, tubulii dentinari ai radacinii si unl poate influienta integritatea celuilalt.Desi este cunoscuta aceasta legatura, mecaniscmul transmisiei direacte a infectiilor parodontale la nivelul pulpei este inca controversat.

Unii autori precum Rubach si Mitchel (18) afirma ca boala parodontala poate afecta pulpa dentara atunci cand exista o expunere a canalelor accesorii la nivelul foramenului apical si al canaliculilor la nivelul furcatiei.Adriens et al.(8) a aratat ca bacteriile ce provin de la nivelul pungilor parodontale pot contamina pulpa prin intermediul tubulilor dentinari  ce se expun in timpul detartrajului si planarii radiculare, deservind ca un reservoir de microorganism  si ducand la recolonizarea suprafetei radiculare tratate.

Unele studii (2,38) au combatut aceasta idée deoarece chiar daca se indeparteaza cementul in timpul terapiei parodontale in cazul dintilor vitali, tesutul pulpar va fi protejat impotriva agentilor daunatori prin formarea de dentina de reparatie.mai mult, fluidul dentinal, are miscari catre exterior,prin urmare, acesta reduce difuzarea produsilor bacterieni toxici de la nivel dentinar.Pe de alta parte Langeland et al.(6) afirma ca numai pulpa dentara va fi afectata  de boala parodontala atunci cand este impicat foramenul apical.

Diagnosticul diferential dintre leziunile endodontice si cele parodontale poate fi uneori dificil, dar are importanta vitala in elaborarea planului de tratament correct.Leziunile endo-parodontale reprezinta adevarate incercari pentru clinicieni avand in vedere ca atat diagnosticul cat si prognosticul dintelui afectat pot avea de suferit.Factorii etiologici precum cei bacterieni, fungici, si virusuri de asemenea ca si ceilalti factori precum trauma, resorbtii radiculare, perforatii si malformatii dentare joaca de asemenea un rol foarte important in dezvoltarea si progresia unei astfel de leziuni.

Leziunile endo-parodontale sunt leziuni ce sunt caracterizate de asocierea afectarii parodontale si pulpare ce intereseaza acelasi dinte.Acest lucru subliniaza importanta realizarii unei anamneze complete, si punearea unui diagnostic correct pentru a asigura un tratament si un prognostic correct.

Luand in considerare toti acesti factori, dar si divergentele cu privire la originea si modul in care se dezvolta aceste infectii este necesar sa se ia la cunostinta clasificarile mai sus mentionate.

Datorita complexitatii acestor infectii, abordarea interdisciplinara, cu o buna colaborare intre endodont, parodontolog si microbiolog  este recomandata.

Tratamentul si prognosticul leziunilor endo-parodontale

Decizia terapeutica in cazul sindromului endo-parodontal depinde exclusiv de diagnosticul endodontic si/sau parodontal. Factorii principali ce trebuie luati in considerare sunt vitalitatea pulpara si extinderea imbolnavirii parodontale.

Leziunile endodontice primare

Acest tip de leziuni se vindeca prin simpla obturare corecta a canalului radicular. Prognosticul tratamentului endodontic este influentat de prezenta microorganismelor din sistemul endodontic; un prognostic bun al tratamentului este de asteptat daca ne axam pe controlul infectiei, ceea ce presupune plasarea de substante medicamentoase intracanalar. Hidroxidul de calciu, cea mai folosita substanta, actioneaza chimic prin ionii hidroxil prin distrugerea membranei citoplasmatice a bacteriilor, suprima activitatea enzimatica, intervine in metabolismul celular si rupe catenele ADN inhiband astfel replicarea ARN-ului (39). Practic, hidroxidul de calciu actioneaza ca o bariera ce previne mulltiplicarea bacteriana, iar prin pH-ul sau bazic distruge bacteriile restante, ceea ce favorizeaza vindecarea tesutului dur si inhiba resorbtia radiculara (40).

Lezuinile parodontale primare

            Prognosticul leziunilor primare parodontale depinde de severitatea afectiunii, de eficacitatea tratamentului parodontal si de raspunsul pacientului la terapie. Terapia parodontala primara se bazeaza pe imbunatatirea igienei bucale (medic-igienizare profesionala prin detrtraj supra si subgingival, periaj profesional si irigatii cu solutii antiseptice, pacient- insusirea unei tehnici corecte de periaj si utilizarea mijloacelor auxiliare de igienizare) si indepartarea restaurarilor deficitare, iar terapia parodonatala secundara sau chirurgicala se efectueaza dupa imbunatarirea indicelui de igiena bucala, cu mentiunea ca prin chiuretaj radicular putem indeparta mai mult cement radicular decat este nevoie si astfel riscam sa expunem tubulii dentinari la substantele folosite pentru irigare, ceea ce poate duce la inflamatie pulpara (45).

Leziunile endodntice primare cu implicare parodontala secundara

            In aceste tipuri de leziuni, prognosticul terapiei depinde in cea mai mare parte de severitatea afectarii parodontale. Dintii cu astfel de leziuni trebuie tratati initial endodontic o data cu initierea imbunatarii igienei bucale. Paul si Hutter considera ca leziunea trebuie tratata in sedinte multiple, cu substante medicamentoase de tipul hidoxidului de calciu si reevaluare la 2-3 luni (47). Ulterior terapiei endodontice se va instaura terapia parodontala, deoarece această secventa de tratament permite un timp suficient pentru vindecarea initială a tesuturilor si o mai buna evaluare a starii parodontale. De asemenea, reduce riscul potential de introducere a bacteriilor si a produselor lor secundare in faza initiala de vindecare parodontala (48).

Leziunile endodontice primare cu implicare parodontala secundară pot aparea, de asemenea, ca urmare a leziunilor iatrogene, cum ar fi perforarea radacinii sau fracturarea in timpul tratamentului endodontic a instrumentarului sau chiar a  radacinii sau plasarea de pivoturi. Perforatiile se trateaza in functie de etiologia lor, iar rezultatul terapiei depinde de marimea, locatia, timpul de diagnosticare si tratament, gradul de afectare parodontala, precum si capacitatea de etansare si biocompatibilitatea materialului de obturatie canalara.

S-a recunoscut ca succesul tratamentului depinde în principal de sigilarea imediata a perforatiei si de controlul adecvat al infectiei. Mai multe materiale, cum ar fi agregatul de trioxid mineral, cimenturile ionomerice de zinc armate cu oxid de zinc-eugenol si Vitremer au fost recomandate pentru a etansa perforatiile radacinilor (50, 51). Fracturile radacinii pot fi prezente si ca leziuni endodontice primare cu implicare parodontala secundara. Acestea apar de obicei pe dinti tratati endodontic ce au pivot si coroana. Tratamentul depinde de tipul, dimensiunea, durata si localizarea fracturii, de exemplu, un dinte monoradicular cu o fractura verticala, are un prognostic fără speranță și ar trebui să fie extras (53), in timp ce molarii pot fi tratati prin premolarizare (54). Cu toate acestea, multe cazuri sunt descrise in literatura de specialitate, unde s-au încercat numeroase tehnici inovatoare de tratare si păstrare a dinților monoradiculari, cea mai de succes fiind tehnica  „socket shield”.Leziunile parodontale primare cu implicare endodontica secundara               Boala parodontala primara cu implicare endodontica secundara necesita atat proceduri de regenerare endodontica, cat și parodontala. Leziunile cu adevarat combinate trebuie tratate initial ca leziuni endodontice primare cu implicare parodontala secundara. Inainte de interventia chirurgicala, terapia parodontală paliativa trebuie completată cuterapia endodontica. Prognosticul leziunii reale combinate este adesea slab sau chiar fara speranta, mai ales cand leziunile parodontale sunt cronice si extinse. Prognosticul bolilor combinate se bazează in principal pe eficacitatea terapiei parodontale (5).               Prognosticul unui dinte afectat poate fi de asemenea îmbunatatit prin cresterea suportului osos, care poate fi realizat prin grefe osoase si regenerare tisulara ghidata. Aceste optiuni avansate de tratament se bazeaza pe raspunsurile la tratamentul parodontal si endodontic convențional pe o perioada lungă de timp. Aceste proceduri regenerative, dupa Kim si Song au o  rată de succes de 77,5% (40).               Terapia regenerativa a fost, de asemenea, implementata in operatiile endodontice ca tratament concomitent in timpul managementului leziunilor endo-parodontale (63), (64), (65), (66). Deciziile si strategia de tratament pentru aplicarea procedurilor regenerative sunt luate la diferite niveluri, cum ar fi tratamentul pre-chirurgical, post-tratament endodontic, intra-chirurgical si post –chirurgical. Evaluarea pre-chirurgicală include stabilirea si verificarea stării non-vitale a pulpei, gradul si severitatea distrugerii parodontale si prognosticul terapeutic al procedurii regenerative planificate. Odata ce prognosticul terapeutic al procedurii de regenerare parodontala este considerat a fi favorabil, trebuie asigurata terapia endodontică. Tratamentul radicular ajuta la reducerea mobilitatii dintelui implicat. Evaluarea intra-chirurgicala trebuie sa includa morfologia defectului parodontal, tipul de defect, selectia materialului de aditie, iar post-chirurgical se stabilizeaza zona operata prin sutura si se controleaza igiena orala a pacientului (70,71). In plus, monitorizarea pe termen lung este obligatorie pentru aceste leziuni. Cu toate acestea, testele avansate de diagnostic cum ar fi tomografia computerizata pentru a verifica conditiile tesuturilor dure, puls oximetria pentru evaluarea vitalitatii reale, reactia in lant a polimerazei pentru a identifica microbii specifici pot adauga valoare in diagnosticarea corecta.

 

 

Bibliografie

  1. T. Czarnecki and H. Schilder, “A histological evaluation of the human pulp in teeth with varying degrees of periodontal disease,” Journal of Endodontics, vol. 5, no. 8, pp. 242–253, 1979.
  2. Seltzer, I. B. Bender, and M. Ziontz, “The interrelationship of pulp and periodontal disease,” Oral Surgery, Oral Medicine, Oral Pathology, vol. 16, no. 12, pp. 1474–1490, 1963.
  3. Bender and S. Seltzer, “The effect of periodontal disease on the pulp,” Oral Surgery, Oral Medicine, Oral Pathology, vol. 33, no. 3, pp. 458–474, 1972.
  4. Torabinejad and R. D. Kiger, “A histologic evaluation of dental pulp tissue of a patient with periodontal disease,” Oral Surgery, Oral Medicine, Oral Pathology, vol. 59, no. 2, pp. 198– 200, 1985
  5. Langeland, H. Rodrigues, and W. Dowden, “Periodontal dis- ease, bacteria, and pulpal histopathology,” Oral Surgery Oral Medicine and Oral Pathology, vol. 37, no. 2, pp. 257–270, 1974.
  6. A. Adriaens, J. A. de Boever, and W. J. Loesche, “Bacterial invasion in root cementum and radicular dentin of periodon- tally diseased teeth in humans: a reservoir of periodontopathic bacteria,” Journal of Periodontology, vol. 59, no. 4, pp. 222–230, 1988.
  7. A. Adriaens, C. A. Edwards, J. A. de Boever, and W. J. Loesche, “Ultrastructural observations on bacterial invasion in cemen- tum and radicular dentin of periodontally diseased human teeth,” Journal of Periodontology, vol. 59, no. 8, pp. 493–503, 1988.
  8. Haapasalo, H. Ranta, K. Ranta, and H. Shah, “Black- pigmented Bacteroides spp. in human apical periodontitis,” Infection and Immunity, vol. 53, no. 1, pp. 149–153, 1986.
  9. Trope, L. Tronstad, E. S. Rosenberg, and M. Listgarten, “Darkfield microscopy as a diagnostic aid in differentiating exudates from endodontic and periodontal abscesses,” Journal of Endodontics, vol. 14, no. 1, pp. 35–38, 1988.
  10. L. Jansson, H. Ehnevid, L. Blomlo¨f, A. Weintraub, and S. Lind- skog, “Endodontic pathogens in periodontal disease augmenta- tion,” Journal of Clinical Periodontology, 22, no. 8, pp. 598– 602, 1995.
  11. R. Dahle, L. Tronstad, and I. Olsen, “Characterization of new periodontal and endodontic isolates of spi rachete´s,” European Journal of Oral Sciences, vol. 104, no. 1, pp. 41–47, 1996.
  12. Madison and L. R. Wilcox, “An evaluation of coronal microleakage in endodontically treated teeth. Part III: in vivo study,” Journal of Endodontics, vol. 14, no. 9, pp. 455–458, 1988.
  13. A. Ray and M. Trope, “Periapical status of endodontically treated teeth in relation to the technical quality of the root filling and the coronal restoration,” International Endodontic Journal, vol. 28, no. 1, pp. 12–18, 1995.
  14. P. Saunders and E. M. Saunders, “Assessment of leakage  in the restored pulp chamber of endodontically treated multi- rooted teeth,” International Endodontic Journal, vol. 23, no. 1, pp. 28–33, 1990.
  15. C. K. Jew, F. S. Weine, J. J. Keene Jr., and M. H. Smulson, “A histologic evaluation of periodontal tissues adjacent to root perforations filled with Cavit,” Oral Surgery, Oral Medicine, Oral Pathology, vol. 54, no. 1, pp. 124–135, 1982.
  16. O. Andreasen, F. M. Andreasen, A. Skeie, E. Hjørting-Han- sen, and O. Schwartz, “Effect of treatment delay upon pulp and periodontal healing of traumatic dental injuries: a review article,” Dental Traumatology, vol. 18, no. 3, pp. 116–128, 2002.
  17. C. Rubach and D. F. Mitchell, “Periodontal disease, accessory canals and pulp pathosis,” The Journal of Periodontology, vol. 36, pp. 34–38, 1965.
  18. Lindhe, Tratado De Periodontia Cl´ınicae Implantologia Oral, Guanabara Koogan, Rio de Janeiro, Brazil, 3rd edition, 1999.
  19. H. Simon, D. H. Glick, and A. L. Frank, “The relationship of endodontic-periodontic lesions,” Journal of Periodontology, vol. 43, no. 4, pp. 202–208, 1972.
  20. Torabinejad and M. Trope, “Endodontic and periodontal interrelationships,” in Principles and Practice of Endodontics, R.
  21. Torabinejad and M. Trope, “Endodontic and periodontal interrelationships,”inPrinciplesandPracticeofEndodontics,R. E.WaltonandM.Torabinejad,Eds.,1996.
  22. C.Armitage,“Developmentofaclassificationsystemforperiodontaldiseasesandconditions,”AnnalsofPeriodontology,vol. 4,no.1,pp.1–6,1999.
  23. Rotstein and J. H. Simon, “The endo-perio lesion: a critical appraisal of the disease condition,” Endodontic Topics, vol. 13, no.1,pp.34–56,2006.
  24. Lee,M.Monsef,andM.Torabinejad,“Sealingabilityofamineral trioxide aggregate for repair of lateral root perforations,” JournalofEndodontics,vol.19,no.11,pp.541–544,1993.
  25. P.SaundersandE.M.Saunders,“Coronalleakageasacauseoffailureinrootcanaltherapy:areview,”Endodontics&Dental Traumatology,vol.10,no.3,pp.105–108,1994.
  26. R. Wilcox and A. Diaz-Arnold, “Coronal microleakage of permanentlingualaccessrestorationsinendodonticallytreated anterior teeth,” Journal of Endodontics, vol. 15, no. 12, pp. 584– 587,1989.
  27. Goldman,P.Laosonthorn,andR.R.White,“Microleakagefullcrownsandthedentalpulp,”JournalofEndodontics,vol.18, no.10,pp.473–475,1992.
  28. K. Bakland, F. M. Andreasen, and J. O. Andreasen, “Management of traumatized teeth,” in Principles and Practice of Endodontics, R. E. Walton and T. Torabinejad, Eds., pp. 445– 465,WBSaunders,Philadelphia,Pa,USA,3rdedition,2002.
  29. M. Andreasen, E. Flugge, J. Daugaard-Jensen, and E. C. Munksgaard,“Treatmentofcrownfracturedincisorswithlaminate veneer restorations: an experimental study,” Endodontics &DentalTraumatology,vol.8,no.1,pp.30–35,1992.
  30. K. Nair, U. D. P. Nair, H. Gr¨ondahl, R. L. Webber, and J. A.Wallace,“Detectionofartificiallyinducedverticalradicular fracturesusingTunedApertureComputedTomography,”EuropeanJournalofOralSciences,vol.109,no.6,pp.375–379,2001.
  31. M. Andreasen, J. O. Andreasen, and T. Bayer, “Prognosis of root-fractured permanent incisors: prediction of healing modalities,” Endodontics & Dental Traumatology, vol. 5, no. 1, pp.11–22,1989.
  32. U. Zachrisson and I. Jacobsen, “Long term prognosis of 66 permanent anterior teeth with root fracture,” Scandinavian JournalofDentalResearch,vol.83,no.6,pp.345–354,1975.
  33. M. Andreasen, “Pulpal healing after luxation injuries and rootfractureinthepermanentdentition,”Endodontics&Dental Traumatology,vol.5,no.3,pp.111–131,1989.
  34. S.Heithersay,S.W.Dahlstrom,andP.D.Marin,“Incidence of invasive cervical resorption in bleached root-filled teeth,” AustralianDentalJournal,vol.39,no.2,pp.82–87,1994.
  35. CvekandA.M.Lindvall,“External root resorption following bleaching of pulp less teeth with oxygen peroxide,”Endodontics &DentalTraumatology,vol.1,no.2,pp.56–60,1985.
  36. MadisonandR.Walton,“Cervical root resorption following bleaching of endodontically treated teeth,”Journal of Endodontics,vol.16,no.12,pp.570–574,1990.
  37. Rotstein, Y. Torek, and I. Lewinstein, “Effect of bleaching time and temperature on the radicular penetration of hydrogen peroxide,”Endodontics&DentalTraumatology,vol.7,no.5,pp. 196–198,1991.
  38. Seltzer, I. B. Bender, H. Nazimov, and I. Sinai, “Pulpitisinduced interradicular periodontal changes in experimental animals,” Journal of Periodontology, vol. 38, no. 2, pp. 124–129, 1967.
  39. Siqueira JF Jr, Lopes HP. Mechanisms of antimicrobial activity of calcium hydroxide: A critical review. Int Endod J 1999;32:361-9.
  40. Fava LR, Saunders WP. Calcium hydroxide pastes: Classification and clinical indications. Int Endod J 1999;32:257-82.
  41. Rehman K, Saunders WP, Foye RH, Sharkey SW. Calcium ion diffusion from calcium hydroxide-containing materials in endodontically-treated teeth: An in vitro study. Int Endod J 1996;29:271-9.
  42. Lin YH, Mickel AK, Chogle S. Effectiveness of selected materials against Enterococcus faecalis: Part 3. The antibacterial effect of calcium hydroxide and chlorhexidine on Enterococcus faecalis. J Endod 2003;29:565-6.
  43. Evanov C, Liewehr F, Buxton TB, Joyce AP. Antibacterial efficacy of calcium hydroxide and chlorhexidine gluconate irrigants at 37°C and 46°C. J Endod 2004;30:653-7.
  44. Khan AA, Sun X, Hargreaves KM. Effect of calcium hydroxide on proinflammatory cytokines and neuropeptides. J Endod 2008;34:1360-3
  45. Mhairi RW. The pathogenesis and treatment of endo-perio lesions. CPD Dent 2001;2:77-104
  46. Carrotte P. Endodontics: Part 9. Calcium hydroxide, root resorption, endo-perio lesions. Br Dent J 2004;197:735-43.
  47. Paul BF, Hutter JW. The endodontic-periodontal continuum revisited: New insights into etiology, diagnosis and treatment. J Am Dent Assoc 1997;128:1541-8
  48. Chapple IL, Lumley PJ. The periodontal-endodontic interface. Dent Update 1999;26:331-6, 338, 340
  49. Blomlöf L, Lindskog S, Hammarström L. Influence of pulpal treatments on cell and tissue reactions in the marginal periodontium. J Periodontol 1988;59:577-83.
  50. Parirokh M, Torabinejad M. Mineral trioxide aggregate: A comprehensive literature review – Part III: Clinical applications, drawbacks, and mechanism of action. J Endod 2010;36:400-13
  51. Tsatsas DV, Meliou HA, Kerezoudis NP. Sealing effectiveness of materials used in furcation perforation in vitro. Int Dent J 2005;55:133-41.
  52. Weldon JK Jr, Pashley DH, Loushine RJ, Weller RN, Kimbrough WF. Sealing ability of mineral trioxide aggregate and super-EBA when used as furcation repair materials: A longitudinal study. J Endod 2002;28:467-70
  53. Solomon C, Chalfin H, Kellert M, Weseley P. The endodontic-periodontal lesion: A rational approach to treatment. J Am Dent Assoc 1995;126:473-9
  54. Moule AJ, Kahler B. Diagnosis and management of teeth with vertical root fractures. Aust Dent J 1999;44:75-87.
  55. Tamse A, Fuss Z, Lustig J, Kaplavi J. An evaluation of endodontically treated vertically fractured teeth. J Endod 1999;25:506-8.
  56. Unver S, Onay EO, Ungor M. Intentional re-plantation of a vertically fractured tooth repaired with an adhesive resin. Int Endod J 2011;44:1069-78
  57. Özer SY, Ünlü G, Deðer Y. Diagnosis and treatment of endodontically treated teeth with vertical root fracture: Three case reports with two-year follow-up. J Endod 2011;37:97-102.
  58. Hanada T, Quevedo CG, Okitsu M, Yoshioka T, Iwasaki N, Takahashi H, et al. Effects of new adhesive resin root canal filling materials on vertical root fractures. Aust Endod J 2010;36:19-23.
  59. Oh SL, Fouad AF, Park SH. Treatment strategy for guided tissue regeneration in combined endodontic-periodontal lesions: Case report and review. J Endod 2009;35:1331-6
  60. Kim E, Song JS, Jung IY, Lee SJ, Kim S. Prospective clinical study evaluating endodontic microsurgery outcomes for cases with lesions of endodontic origin compared with cases with lesions of combined periodontal-endodontic origin. J Endod 2008;34:546-51
  61. Nyman S, Gottlow J, Karring T, Lindhe J. The regenerative potential of the periodontal ligament: An experimental study in the monkey. J Clin Periodontol 1982;9:257-65
  62. Nyman S, Lindhe J, Karring T, Rylander H. New attachment following surgical treatment of human periodontal disease. J Clin Periodontol 1982;9:290-6.
  63. Taschieri S, Del Fabbro M, Testori T, Saita M, Weinstein R. Efficacy of guided tissue regeneration in the management of through-and-through lesions following surgical endodontics: A preliminary study. Int J Periodontics Restorative Dent 2008;28:265-71.
  64. Britain SK, Arx TV, Schenk RK, Buser D, Nummikoski P, Cochran DL. The use of guided tissue regeneration principles in endodontic surgery for induced chronic periodontic-endodontic lesions: A clinical, radiographic, and histologic evaluation. J Periodontol 2005;76:450-60
  65. Kerezoudis NP, Siskos GJ, Tsatsas V. Bilateral buccal radicular groove in maxillary incisors: Case report. Int Endod J 2003;36:898-906.
  66. John V, Warner NA, Blanchard SB. Periodontal-endodontic interdisciplinary treatment: A case report. Compend Contin Educ Dent 2004;25:601-2,604
  67. Bashutski JD, Wang HL. Periodontal and endodontic regeneration. J Endod 2009;35:321-8
  68. Cortellini P, Tonetti MS, Lang NP, Suvan JE, Zucchelli G, Vangsted T, et al. The simplified papilla preservation flap in the regenerative treatment of deep intrabony defects: Clinical outcomes and postoperative morbidity. J Periodontol 2001;72:1702-12
  69. Schulz A, Hilgers RD, Niedermeier W. The effect of splinting of teeth in combination with reconstructive periodontal surgery in humans. Clin Oral Investig 2000;4:98-105.
  70. Tonetti MS, Prato GP, Cortellini P. Factors affecting the healing response of intrabony defects following guided tissue regeneration and access flap surgery. J Clin Periodontol 1996;23:548-56
  71. Trombelli L, Kim CK, Zimmerman GJ, Wikesjö UM. Retrospective analysis of factors related to clinical outcome of guided tissue regeneration procedures in intrabony defects. J Clin Periodontol 1997;24:366-71

 

 

liviadent

More Posts

Pagina 2 din 812345...Ultima »
programare
online
programare